Clusterul EURONEST ICT Hub caută modele de inovare în cadrul proiectului CLUSTERIX 2.0

Proiectul Clusterix 2.0 este un proiect de cooperare interregionala finantat in cadrul primului apel al Programului de Cooperare Interregionala Interreg Europe.

Acest program urmareste imbunatatirea punerii in aplicare a politicilor si programelor de dezvoltare regionala, in principal a programelor din cadrul obiectivului privind investitiile pentru crestere economica si a locurilor de munca si, daca este cazul, a programelor din cadrul obiectivului Cooperare Teritoriala Europeana prin promovarea schimbului de experienta si a invatarii de noi politici, in randul actorilor de interes regional. Programul dispune de un buget de 359 mil EUR si finanteaza doua tipuri de actiuni: Proiecte de cooperare interregionala si Platforme de invatare de politici.

Avand in vedere ca nivelul inovarii si al performantei industriale nu sunt foarte ridicate in Regiunea Nord-Est, este necesar sa sprijinim parteneriatele intre mediul de afaceri si cel de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI) pentru a:

1. creste transferul de cunostinte, tehnologie si personal cu abilitati in CDI;
2. dezvolta produse si procese bazate pe cererea pietei;
3. dezvolta noi modele de inovare bazate de legaturi si sinergii mai concentrate intre actorii relevanti;
4. furniza personal calificat pe piata muncii pentru a raspunde nevoilor companiilor.

Actiunile de imbunatatire a instrumentului urmaresc:


1. dezvoltarea de competente si abilitati de inovare in randul generatiilor tinere (prin dezvoltarea de programe de studiu (curricula) in parteneriat intre universitati si companii care activeaza in domeniile de specializare inteligenta);
2. sprijinirea intreprinderilor inovative din Regiunea Nord-Est (prin asistenta si servicii pentru conversia ideilor inovative in afaceri, prin punerea in aplicare a unor programe pentru „simulatoare de afaceri” si scheme de finantare destinate micro-creditarii ideilor de afaceri inovative)
3. crearea si consolidarea retelelor de companii si a celor de clustere (prin infiintarea unor retele de afaceri regionale orizontale – asociatii sau grupuri de producatori – sau verticale – pe / intersectand lantul valoric; sprijinirea cooperarii intre clustere, incluzand integrarea lor in lanturi valorice transnationale prin parteneriate strategice)
4. cresterea capacitatii de actiune integrata a retelelor regionale ale clusterelor si companiilor (prin sprijinirea managementului retelelor de afaceri precum si in dezvoltarea serviciilor oferite de aceste retele membrilor lor)

Clusterul regional EURONEST ICT Hub este parte din grupul țintă al proiectului participând, la invitația ADR Nord Est, la  schimburile de experienta din cadrul proiectului.

 

„Interesul major al nostru este să identificăm modele de succes pe care le-am putea transpune în cadrul Centrului de Transfer Tehnologic INNOTECH pe care, alături de Consiliul Județean Iași și de Primăria Municipiului Iași, îl vrem a fi dezvoltat în locul actualului Centru Expozițional. În acest sens apreciem oportunitatea deschisă de ADR NORD EST de a face un schimb de bune practici cu echipa Clusterului  Design2innovate din Kolding – Danemarca dar și cea de la Design School Kolding ” declara dl. Marius Dangă, directorul adjunct al entității de management al Clusterului regional EURONEST ICT Hub.

Detali despre Clusterix 2.0 pe www.clustercollaboration.eu