Comunicare
NOUTATI

Găgăuzia, locație de business de explorat

În perioada 5-6 noiembrie a.c., a avut loc, la Comrat, în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, a doua ediție a Forumului Internațional de Investiții Găgăuzia Invest 2016.
În prim-planul acestei ediții s-a aflat Acordul de Liber Schimb între Republica Moldova și Turcia, intrat în vigoare la 1 noiembrie a.c. De altfel, la eveniment au participat atât premierul Republicii Moldova, dl Pavel Filip, cât și viceprim-ministrul Turciei, dl Yıldırım Tuğrul Türkeş. Delegații din peste 20 de țări din UE, CSI, Orientul Mijlociu, Federația Rusă și Turcia au prospectat potențialul de investiții și oportunitățile de colaborare din zonă.1a
Delegația Iașului a fost una dintre cele mai numeroase, reunind atât reprezentanți ai administrației publice, cât și ai mediului de afaceri. Au participat Euroregiunea Siret – Prut – Nistru, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, Clusterul Regional Inovativ EURONEST IT&C Hub, viceprimarul Municipiului Iași, Afaceri.ro, companiile Greensoft, Proinvest Group, MB Event, Bill Solutions, Edil Industry, Inter 1, IQ Water, Ludor Engineering. Delegația Iașului a avut o întâlnire cu prim-vicepreședintele Comitetului Executiv al Găgăuziei, dl Ceban Vadim. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST a invitat Găgăuzia să participe la proiectul „Drumul vinului”. În perioada următoare, o delegație a Comitetului Executiv și Primarul Comrat-ului, dl Serghei Anastasov, vor veni la Iași pentru o întâlnire de lucru pe acest proiect și pe modalități de colaborare în domeniul IT.

De ce e Găgăuzia o zonă de luat în calcul acum

Citeste tot articolul >>

ANUNT SELECTIE PARTENERI ROMANIA START-UP PLUS

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST anunță organizarea unei proceduri de selecție de parteneri – entități de drept public sau privat – pentru depunerea a două cereri de finanțare în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU), Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toţi, Obiectivul tematic 8: Promovarea unor locuri de muncă durabile și de calitate și sprijinirea mobilității lucrătorilor, Prioritatea de investiții 8.iii: Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7: Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană (România Start-Up Plus).

Termen de depunere a dosarelor de candidatură: 24 octombrie a.c., ora 14:00, la sediul ADI EURONEST.

Textul integral al anunțului este disponibil aici.

Anexele în format editabil pot fi descărcate de aici.

Finanțări de până într-un million de euro pentru IMM-urile din sectoarele competitive din Regiunea Nord-Est

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020 a publicat, spre consultare publică, Ghidul Solicitantului pentru finanțarea IMM-urilor (axa prioritară 2 – ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, prioritatea de investiții 2.2. ”Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor”).

Domenii/coduri CAEN finanțabile

Obiectivul specific al acestei axe prioritare îl reprezintă îmbunătățirea competitivității economice prin creșterea productivității muncii în IMM-uri în sectoarele competitive identificate în Strategia Națională pentru Competitivitate.

Printre sectoarele finanțate se numără și tehnologia informațiilor și comunicațiilor (TIC), cu următoarele coduri CAEN:  5821 Activităţi de editare a jocurilor de calculator; 5829 Activităţi de editare a altor produse software; 6311 Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe; 6312 Activităţi ale portalurilor web.

Programul va sprijini companiile care au potențial să-și dezvolte/mențină poziția pe piață prin consolidarea unor competențe superioare concurenței. Astfel, se are în vedere sprijinirea companiilor care operează în domenii economice în care se poate dezvolta și/sau menține un avantaj competitiv și, în general, dezvoltarea activității lor economice.

Membrii Clusterului Regional Inovativ EURONEST IT&C Hub pot solicita consultanță gratuită în vederea elaborării și depunerii cererilor de finanțare. Citeste tot articolul >>

Romania Start-Up Plus, un nou program de finantare pentru antreprenori

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat, spre consultare publică, Ghidul Programului „România Start-Up Plus”, în valoare de 105 milioane euro din alocarea aferentă Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, având ca obiective stimularea antreprenoriatului și crearea de locuri de muncă. Prin finanțarea proiectelor de antreprenoriat din Programul „România Start-Up Plus”, Ministerul Fondurilor Europene are în vedere atingerea următoarelor obiective:

• Peste 2.000 de locuri de muncă nou create

• Peste 1.500 noi întreprinderi mici și mijlocii finanțate

• Peste 10.000 de persoane formate în domeniul educației antreprenoriale

Clusterul EURONEST ITC Hub va aplica pentru implementarea si administrarea unei scheme pentru start-up-uri in domeniul IT la nivelul Regiunii Nord-Est. Se estimeaza sustinerea unui numar de aprox. 50 de start-up-uri, finantarea maxima fiind de 40.000 EUR. Suma se va acorda in doua transe, astfel: viitorul antreprenor primește o subvenție în valoare de maximum 24.000 euro; daca antreprenorul realizeaza venituri brute echivalente cu jumătate din valoarea primei tranșe, se va acorda si a doua transa de finantare, în valoare de maximum 16.000 euro.

 

Pe langa finantarea directa, antreprenorii cu varsta peste 24 de ani vor beneficia de un pachet de servicii de consiliere, mentorat si tutorat care sa asigure realizarea unui plan de afaceri fezabil, precum si strategii de marketing si de vanzari adaptate profilului afacerii.

Apelul de proiecte se va deschide dupa 15 august a.c.

Ghidul și documentele anexe (aflate in consultare pana pe 25 iulie a.c.) pot fi consultate aici.

 

 

BringITon, la a patra editie

Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează, sub auspiciile Academiei de Științe Tehnice din România, în zilele de 18-19 noiembrie 2016, cea de a patra ediţie a workshopului `BringITon!`, în intenția de a stabili şi consolida parteneriate între mediul universitar de IT din România, investitori și companii de profil. Clusterul EURONEST ICT Hub este partener al evenimentului.
Organizatorii invită studenți, masteranzi, doctoranzi, postdoctoranzi, cercetători și cadre didactice din tara si din strainatate din toate domeniile IT, cu proiecte care pot cointeresa parteneri industriali și potențiali investitori.
Proiectele selectate de Comitetul de Program vor fi prezentate sub formă de postere și demonstrații interactive în cadrul workshopului și vor fi publicate într-un catalog. Un Comitet de Experți va selecționa cele mai reprezentative 20, considerate a avea un mare potențial de piață. Autorii lor vor avea ocazia să le prezinte în foarte scurte elevator pitches (3-4 min). Dintre acestea, vor fi selectate 5 proiecte cărora li se vor acorda o atenție specială: într-o sesiune cu public, autorii acestor proiecte vor lucra alături de experți pentru dezvoltarea planurilor de afaceri. În final, cele mai bune 3 idei însoțite de planuri de afaceri vor fi premiate, iar autorii lor vor beneficia de un training gratuit de 3 luni într-un incubator de afaceri din Iași.
Citeste tot articolul >>

ISSCO expands local offices to Iasi and plans 400% growth

 

Following a successful journey in Bacau’s IT outsourcing segment, ISSCO opens a new office in Iasi and ups its team by more than 75 new employees.

Nick Vercruyssen, CEO in the ISSCO holding, is a well-known name in the nearshoring business as well as an active IT service provider such as: software development, websites, mobile apps, GPS tracking. He took his Master’s degree in Computer Science at the Ghent University in Belgium, followed by more than 10 years in Project Management and Team Management in various companies, Data Center Technologies, Hostbasket, Deboosere and others; Nick Vercruyssen is a certified member in John Maxwel Team, present in Euronest ICT Cluster, being also involved in community projects, sponsoring social causes. ISSCO pays a great deal of attention to the market workforce potential, organizing internships for the students in Bacau University.

[full article is available here]

[copyright: Outsourcing Today]

 

 

PREMIILE INDUSTRIEI REGIONALE ITC 2016

cropped-pin2016-coverCea mai dinamică industrie din regiunea Moldovei va avea în aproximativ o luna, pe 12 mai, o prima ediţie anuală de premiere a excelenţei – Premiilor Regionale ale Industriei de IT&Outsourcing PIN2016. Cele mai bune firme în domeniu, cei mai buni antreprenori sau cele mai de succes conferinţe ori proiecte comunitare vor primi aplauzele actorilor importanţi din această industrie şi ale publicului ieşean în sala Magnum de la Hotelul Internaţional.

Vor există 10 categorii de premiere: cea mai bună conferinţă de specialitate, initiativa CSR a anului, cea mai bună colaborare a industriei cu un ONG, cea mai bună firma de recrutare & training, cel mai bun proiect academic de colaborare cu industria, cel mai bun proiect de birouri dezvoltat în 2015, premiul pentru cel mai de succes start-up în IT, premiul pentru antreprenoriat românesc în IT, premiul pentru compania de IT a anului precum şi premiul pentru compania de Outsourcing a anului. Citeste tot articolul >>

Newsletter aprilie 2016

Va semnalam aparitia Newsletter-ului pe luna aprilie al Clusterului ICT EURONEST.

Din cuprins:

  • misiuni de promovare economica in SUA, Japonia si Coreeea si Kuwait si Arabia Saudita, cofinantate de Guvernul Romaniei;
  • oportunitati de finantare pentru lunile mai – iunie a.c.

Lansarea proiectului Birouri Vii – “Spații pentru oameni”

Iași, 10 martie 2016 – se lansează proiectul Birouri Vii – “Spații pentru oameni”, un program care își propune să aducă în centrul atenției comunitatea din industria IT & Outsourcing din Nord-Est-ul României, și nu numai, printr-o serie de video-interviuri realizate în birourile companiilor, cu oameni pasionați de ceea ce fac și cu manageri care pun accentul pe crearea unui mediu de lucru friendly și relaxant pentru angajați.

Birouri Vii este o platformă de reportaje în care vorbim despre poveștile unor oameni reali, nu despre metri Birouri Vii - Thinslicespătrați, vorbim despre viziunea pe termen lung a companiilor din IT & Outsourcing, și nu despre câte tone de fructe tropicale au consumat anul trecut, despre implicarea acestora în comunitate, și nu despre câte posturi de lucru au pe etaj.

Birourile sunt pentru oameni. Pentru echipe de oameni. Poate ca aparent suna banal, insa deseori actorii implicati in ciclul dezvoltare – inchiriere – amenajare – administrare a spatiilor de birouri, uita tocmai clientul final. Pentru ca, in realitate, acest client final nu este chiriasul (multinationala sau IMM) care va ocupa cladirea, nici investitorul care o va cumpara, ci este o echipa de oameni.  (Sorina Florescu – Communication Consultant)

Prin acest proiect se dorește aducerea în față a unor companii pentru care oamenii sunt cea mai importantă resursă, iar marea provocare va fi aceea în care spațiul de lucru să îi ajute pe aceștia să fie mai comunicativi, mai productivi. Prin urmare, amenajarea birourilor este privită ca o investiție pe termen mediu, și nu doar ca o cheltuială în plus.  Citeste tot articolul >>